Ioanas Corina

IOANAS Corina
Prof. univ. dr.
Email:
CV

Teme de interes:
Începând cu anul 1994 am intrat în mediul universitar, în calitate de preparator universitar doctorand. Astfel, primul contact cu activitatea de cercetare științifică a fost pe tema de doctoratului, respectiv Contabilitatea întreprinderii în dificultate şi lichidare, teză susținută în ședință publică în data de 25.10.2002.
Pe parcursul perioadei de pregătire a tezei am participat la numeroase conferințe științifice la nivel național și internațional, cu scopul de a disemina rezultatele cercetării în domeniul contabilității lichidării societăților comerciale.
Ulterior, am extins aria cercetării și pe alte teme. Am participat la o competiție națională pe proiecte din cadrul programului IDEI și am câștigat un contract din domeniul managementului sanitar, intitulat Proiectarea unui sistem informaţional privind managementul orientat spre marketingul serviciilor medicale de chirurgie. Pe durata derulării acestui proiect am publicat numeroase articole și am participat la conferințe naționale și internaționale cu teme din domeniul managementului sanitar.
Alte teme de cercetare pe care le-am avut în vedere au fost: contabilitatea în domeniul bancar, turismul și factorii de influență, indicatorii financiari și non-financiari.

Cuvinte cheie: management sanitar, audit, contabilitate

Articole:

  1. Mihai Ristea, Corina Graziella Dumitru, Corina Ioanăş, Alina Irimescu – „Contabilitatea societăţilor comerciale”, vol. I, Editura Universitară, 2009, Bucureşti, ISBN 978-973-749-744-4
  2. Mihai Ristea, Corina Graziella Dumitru, Corina Ioanăş, Alina Irimescu – „Contabilitatea societăţilor comerciale”, vol. II, Editura Universitară, 2009, Bucureşti, ISBN 978-973-749-745-1
  3. Corina Graziella Dumitru, Corina Ioanăş– „Contabilitatea de gestiune şi evaluarea performanţelor”, Editura Universitară, 2005, Bucureşti, ISBN 973-7787-74-9
  4. Secăreanu Constantin, Gruiescu Mihaela, Ioanăş Corina, Factors influencing touristic demand and its modelling possibilities, World Conference on Business, Economics and Management WCBEM, May 04-06, 2012, Antalya, Turkey, published in Procedia – Social and Behavioral Sciences (ISSN: 1877-0428) by ELSEVIER and will be indexed ScienceDirect, Scopus, and Thomson Reuters Conference Proceedings Citation Index (ISI Web of Science)
  5. Secăreanu Constantin, Gruiescu Mihaela, Ioanăş Corina, Specific aspects labour market statistics in Romania, The Proceedings of the 5th International Conference on Globalization and Higher Education in Economics and Business Administration GEBA 2011, Iaşi, Romania, GEBA 2011 – 3 rd International Conference on Globalization and Higher Education in Economics and Business Administration. Univ. Al.Ioan Cuza Iasi, Octombrie,2011,pag.441-443, Alexandru Ioan Cuza University Press, Iaşi 2011, ISBN 978–973-703-697-1, conferinţă indexată în baza de date internaţională ISI Proceedings (ISI Thompson)